Cauta RSS Feed Schimba judetul

Telegondola a adus mii de turişti în Pasul Vâlcan

Turism 19 Ianuarie 2012 - 14:23 - Vizualizari: 1508
Telegondola a adus mii de turişti în Pasul Vâlcan

Lăudată sau, dimpotrivă, criticată, telegondola din Pasul Vâlcan dată în folosinţă în februarie 2011, îşi dovedeşte utilitatea. Turiştii caută tot mai mult staţiunea Pasul Vâlcan şi asta şi datorită accesul facil în staţiune.

Mii de turişti au preferat în această iarnă să urce în cea mai nouă staţiuen de pe harta turistică a judeţului Hunedoara. „telegondola a adus un aport extraordinar Pasului Vâlcan şi în ultima perioadă am constatat că vin foarte mulţi turişti. Numai sâmbătă şi duminică am făcut peste 100 de milioane de lei (n.r. 10.000 de lei noi), ceea ce înseamnă că au fost cel puţin 1.000 de oameni care au circulat cu telegondola”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Pe de altă parte, acesta spune că turismul se va dezvolta mult mai mult în Pasul Vâlcan după ce în staţiune se va implementa Planul Urbanistic Zonal, ce a obţinut deja avizul de mediu, iar aici se vor construi noi capacităţi turistice. Sunt nu mai puţin de 130 de parcele care vor fi scoase la licitaţie în această primăvară. „Am spus de la început că telegondola nu poate fi retabilă, pe profit, până nu vom începe construcţiile. Am reuşit să obţinem avizul de la mediu pentru PUZ.

Acum îl depunem la Consiliul Judeţean, la Minister şi putem da drumul în primăvară la licitaţii pentru terenuri. Atunci, într-adevăr, va exploda Pasul Vâlcan”, a mai spus Ile.

Investiţie de peste 30 de milioane de lei

Telegondola din Pasul Vâlcan a fost inaugurată la începutul lunii februarie 2011 de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Investiţia de la Vulcan, în valoare de aproape 33 de milioane de lei, fără TVA, a fost realizată din bani alocaţi de Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale. Telegondola circulă pe o distanţă de 3.500 de metri şi are 73 de gondole.

Realizarea acestei instalaţii spre Pasul Vâlcan este doar primul pas al proiectului de modernizare a staţiunii şi de dezvoltare a domeniului schiabil de aici. Proiectul de aici prevede amenajarea a două telescaune, mai multe instalaţii de teleschi, cinci pârtii de schi, dintre care cea mai mare va avea o lungime de 5 kilometri. De asemenea tot aici vor fi aduse şi tunuri de zăpadă, care să compenseze lipsa zăpezii naturale, atunci când este cazul.

Carmen Cosman
Foto: arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.