De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
S-au incumetat si nimic nu le-a stat in cale – cei 58 de concurenti la Inferno, concursul de freeride pe crestele Fagarasului, s-a terminat fara nicio accidentare. Schiorii si snowboarderii si-au dat drumul pe zapada, de pe creasta, prin padure si carari nestiute, pret de 4 kilometri. Toti au ajuns cu bine la finish, singurul dusman fiindu-le ceata, care a si intrerupt concursul timp de 15 minute.
Inca de la primele ore ale diminetii, la Balea Lac se simtea forfota dinaintea oricarui concurs. In timp ce unii concurenti, deja inscrisi, asteptau nerabdatori telecabina, altii stateau la rand pentru a prinde un loc pe listele Infernului. Nerabdarea se putea citi pe fetele tuturor. Concurentii isi verificau echipamentul, asteptau sa primesca ultimele instructiuni cu privire la traseul pe care il aveau de urmat, se intrebau cum va fi zapada.
Intrebarile incepeau sa primesca raspuns dupa vreo 15 minute de mers cu telecabina.
Ceata i-a intrerupt
Au urmat apoi 15 minute de suspans in care fiecare concurent incerca sa isi dea seama, din telecabina, care va fi traseul pe care il are de urmat. Misterul a disparut odata cu sosirea la Balea Cascada, locul de unde a pornit „nebunia” infernului. S-au aliniat la start schiorii, mai exact 13 baieti si trei fete. Iar apoi snowboarderii: 39 de baieti si doua fete.
Cursa spre linia de sosire nu a fost una usoara intrucat concurentii au avut de parcurs un traseu de mai bine de 4 kilometri, pe un traseu „infernal”: portiuni cu zapada mica, pietre si chiar ceata. Ceata a fost de altfel si motivul pentru care cursa a fost intrerupta pentru mai bine de un sfert de ora. Concurentii au fost punctati atat la punctul intermediar, cat si la finish.
Toti concurentii au fost insotiti permanent de membrii ai clubului Xventure Offroad Romania si de reprezentanti ai Salvamontului. Au coborat pe pante line dar si pe jgheaburi si carari necalcate de om. Au cazut, s-au ridicat si au pornit mai departe. Unii cu gandul doar la concurs, altii pentru adrenalina partiilor naturale de la Balea Lac. Dar, la final, cu totii fericiti pentru ca au luat parte la un eveniment cu totul si cu totul inedit. Pe ultima suta de metri, concurentii au fortat pe cat de mult au putut. Imediat dupa finish, fiecare concurent trebuia sa introduca intr-un tub de plastic mingea de ping-pong cu numarul sau de concurs.
Toti intregi
Concursul s-a incheiat fara niciun incident, fara nicio accidentare, in conditii de siguranta, dar cu un binemeritat barbecue stropit cu bere si Redbull. Marele premiu pentru ocupantii locului I la fiecare clasa a fost o invitatie la editia aniversara de 10 ani a concursului Inferno Austria, concurs ce are loc in fiecare an in muntii Tirolului, in statiunea Ischgl. Astfel, cei patru castigatori vor avea ocazia sa se intreaca cu cei mai buni schiori din lume in data de 27 martie pe partiile din Austria.
Editie spectaculoasa
Organizatorii concursului spun ca editia din acest an a fost una spectaculoasa, la care a participat un numar record de iubitori ai sportului alb. „Am avut noroc cu vremea. Desi de dimineata a fost urat si era ceata, in timpul competitiei a iesit soarele si vizibilitatea era buna. Nu a fost risc de avalansa”, a declarat Martin Freinademetz, organizatorul concursului de freeride.
Freinademetz a declarat ca numarul mare de participanti din acest an il determina sa mai organizeze si in anii viitori competitii de acest gen, mai ales ca este un sport tot mai iubit de romani. „Este un eveniment unde oamenii vin din ce in ce mai multi. Si este bine ca si in Romania incepe sa prinda din ce in ce mai mult sportul, mai ales schiul si snowboardingul”, a conchis Freinademetz
Clasamentul final al Inferno 2010
Clasa snowboard barbati:
Locul I – Catalin Rotariu – Cluj Napoca
Locul II – Razvan Dumitrache
Locul III – Andy Fazekas
Clasa schi barbati:
Locul I – Lorent Gyorgy – Miercurea Ciuc
Locul II – Nyegre Ferenc
Locul III – Istvan Bojthe
Clasa snowboard femei:
Locul I – Diana Voinescu – Sibiu
Locul II – Andreea Bot
Locul III – Mihaela Zegrean
Clasa schi femei:
Locul I – Leni Binder – Sibiu
Locul II – Iulia Cioica
Locul III – Tara Freinademetz
Raluca Nicolae
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.